Am văzut-o pe Alexia Maria Mocănescu, prima dată, în spectacolul de absolvire al Masterului de Actorie de la UNATC, în „Livada de vișini”. Era fermecătoare, foarte puternică ca prezență scenică, inteligentă și armonioasă în abordarea rolului, al Ranevskaiei. Apoi am aflat că va participa la Gala Tânărului Actor HOP, de la Constanța. „Nu are cum să dezamăgească”, mi-am spus, ba chiar am afirmat unor cunoscuți că va fi printre câștigători. Și așa a fost: a obținut, ex aequo, Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al Juriului. Motiv pentru care am vrut să aflu ce părere au două dintre membrele juriului despre tânăra actriță.
Ofelia Popii, actriță
„Am întâlnit-o pe Alexia Mocănescu la Gala HOP, anul acesta, și am avut ocazia să o privesc nu doar din perspectiva unui spectator, ci și din aceea, mult mai atentă și mai exigentă, a unui jurat. Pentru mine, întâlnirile de tip concurs, mereu dificile, ingrate, sunt întotdeauna despre mai mult decât un moment reușit sau o probă bună. Sunt despre a încerca să vezi în spatele celor câteva minute de scenă cine este actorul și, poate mai important, încotro se îndreaptă. Alexia mi-a atras atenția prin disponibilitatea ei de a se arăta în registre foarte diferite. În „Copilul din mine”, după „Medeea Redux” de Neil LaBute, am văzut o tânără actriță care nu se ferește de intensitate și care are curajul să intre într-un material puternic, să-l susțină și să se lase provocată de el. Apoi, în momentul de casting comic, a apărut o altă Alexia: spontană, cu simț al situației și al umorului. Mi s-a părut importantă această trecere, pentru că spune ceva despre flexibilitatea ei și despre plăcerea de a se juca. Dincolo de cele două momente, însă, ceea ce mi-a rămas este prezența ei. Are o energie care te face să fii atent și îți transmite sentimentul că în ea există încă multe lucruri care nu s-au arătat. Iar mie, ca actor, asta îmi place să întâlnesc la un tânăr: nu un produs finit, ci un om curios, care încă își caută instrumentele și care are curajul să se pună în situații în care nu știe dinainte care va fi rezultatul. Cred că Alexia are nevoie să continue să se întâlnească cu oameni și materiale care să o provoace, să muncească mult și să-și păstreze această disponibilitate de a încerca. Are resurse, are inteligență scenică și, poate cel mai important, are ceva personal de spus. Restul se construiește în timp, prin muncă, experiență și prin întâlnirile potrivite. HOP este, pentru mulți actori, un început. Pentru mine, Alexia este unul dintre acei tineri actori pe care aș vrea să-i mai întâlnesc și să văd ce au făcut, cum au dezvoltat toate lucrurile pe care le-am intuit acum. Pentru că am senzația că, în drumul ei, care abia începe, are multe de descoperit și de spus – atât despre scenă, cât și despre ea însăși. Mult succes, abia aștept să te mai văd pe scenă!”
Irisz Kovacs, regizoare
„Alexia Mocănescu sare: dintr-o stare în alta, din comic în tragic, din copilă în femeie și apoi mai sare o dată, în sens invers, de sus în jos – în momentul cel mai trist din monologul cel mai trist, cum nu te-ai aștepta niciodată, ea râde. Vom mai auzi de ea și eu mă bucur că am văzut-o atât de devreme, ca să am timp să o tot văd jucând. Până unde mai poate sări? La un moment dat, saltul ei se transformă în zbor.”
Citește și: „Copilul din mine” — interviu cu Alexia Mocănescu despre teatru, disciplină și vulnerabilitate.